Lira (lat. Lyra)

Constelația de vară, mică, dar luminoasă, este celebră pentru nebuloasa Inel M 57 și pentru „dubla dublă” Epsilon Lyrae.

Cu toate că este una dintre cele mai mici dintre cele 88 de constelații, prin forma sa frapantă de paralelogram și prin cea mai luminoasă stea a verii, Lira se numără printre cele mai marcante constelații. Steaua Vega din Lira formează și unul dintre colțurile marelui Triunghi de Vară, împreună cu Deneb din constelația Lebăda și cu Altair din Vultur. După cum sugerează și numele constelației, încă din Antichitate oamenii au văzut în rombul format de stele un instrument cu coarde. În funcție de sursă, forma a fost denumită fie lira (instrumentul lui Hermes și al lui Orfeu), fie harpă sau țiteră. Pentru invenția mitică a instrumentului muzical, Hermes, mesagerul zeilor, a folosit, printre altele, o carapace de broască-țestoasă. Așa se relatează într-o descriere a constelației, care datează din perioada circa 270 î.e.n.

Numele Vega ne amintește însă de un alt motiv de constelație, foarte răspândit în Antichitate, pentru că derivă din cuvântul arab „al Waki” (cel care cade), ceea ce face referire la un vultur sau la o acvilă. Pe unele hărți stelare vechi, instrumentul muzical este reprezentat uneori și cu o pasăre de pradă.

Tot în imperiul antic babilonian/asiric, constelația cu strălucitoarea stea Vega era asociată unei capre (Enzu în akkadică), atribuită zeiței vindecării, Gula. După cum povestesc vechile plăcuțe de lut, lumina tuturor stelelor era un ingredient (divin) important în ritualurile medicinale ale asirienilor. S-a păstrat, de exemplu, rețeta unui medicament pentru cai: un amestec din 23 de ierburile aromatice și arome se lasă să stea în bere peste noapte, sub constelația Caprei, a doua zi dimineață de fierbe și se prepară cu miere.

În prezent, regăsim sistemul de stele aflat la doar 25 de ani-lumină, printre altele, în excepționalul film science-fiction „Contact” (după romanul lui Carl Sagans). În film, de pe Vega s-a recepționat un semnal radio artificial. Din punct de vedere științific, steaua în vârstă de circa 400 de milioane de ani, este încă prea tânără pentru planete cu extratereștrii inteligenți. Pentru că sistemul solar îndepărtat se găsește într-o perioadă de mare turbulență: este înconjurat de zone cu mult praf, care iau naștere din cometele care se evaporă, din planete pitice și din asteroizi care intră în coliziune.

Atracție deep-sky principală a constelației Lira este o nebuloasă planetară exemplară: M 57. Este vorba despre o steluță din clasa a 9-a, care poate fi văzută chiar și cu un binoclu, în timp ce un telescop mic de 100 mm, arată și un fin inel de ceață. Din acest motiv, nebuloasa M 57 descoperită cu circa 240 de ani în urmă este de multe ori numită doar „nebuloasa inel din Lira”. Chiar și după ce a devenit cunoscut faptul că inelul de ceață este compus din gaz, la începutul secolului 20 au existat presupuneri că avem în fața ochilor un sistem planetar în proces de constituire. De fapt, nebuloasa marchează finalul vieții unei stele similare unui soare. Învelișul exterior al unei stele stinse este făcut să strălucească cu radiație UV foarte bogată în energie de fostul nucleu al stelei – denumit pitică albă.

Roiul stelar globular M 56 cu o vechime de 12,6 miliarde de ani este un alt obiect Messier interesant. Merită să aruncați o privire și către dubla dublă ε Lyr. Puteți vedea perechea de stele și cu un binoclu, însă doar prin telescop și la o putere de mărire mai mare vi se relevă faptul că cele două stele sunt duble la rândul lor.

Autor: Nico Schmidt / Licență: Oculum-Verlag GmbH