Câinele mare (lat. Canis Major)

Aflați de ce, în vremuri de demult, strălucitorul Sirius era considerat semn bun și rău deopotrivă.

Împreună cu Câinele mic, Câinele mare nu este numai tovarășul credincios al vânătorului ceresc Orion, ci și constelația care adăpostește cea mai luminoasă stea de pe întreaga boltă cerească nocturnă: Sirius. Strălucirea lui Sirius se explică prin puterea sa mare de strălucire, care este de 25 de ori mai mare decât a Soarelui (cu toate că este cu „numai” 70 la sută mai mai mare decât Soarele nostru), și prin apropierea de Terra. Sirius se află la doar 8,6 ani-lumină distanță de Pământ, fiind astfel una dintre stelele cele mai apropiate de noi. Doar câteva stele pitice mai puțin strălucitoare sunt mai apropiate de Terra, Sirius – strălucitoarea stea de iarnă – situându-se pe locul 5.

Prin atributul său de cea mai luminoasă stea, Sirius apare frecvent în literatura fantasy și science-fiction. Chiar și în aventura lunară „Istoria adevărată” scrisă de Lucian din Samosata în jurul anului 150 – care poate fi considerată prima povestire science-fiction a umanității – apar soldați călare pe ghinde înaripate, proveniți de pe o planetă din jurul lui Sirius, angajați într-un război în Lună și Soare.

În Egiptul antic, anul debuta cu un eveniment major pentru agricultură: revărsarea anuală a Nilului. Pământul uscat devenea astfel fertil, aducând prosperitate și bogăție întregului regat al faraonilor. Fenomenul coincidea cu reapariția lui Sirius pe cerul dimineții din perioada de vară. Astfel, steaua principală din constelația Câinele Mare a devenit și simbolul începutului de an și al apropiatei revărsări a fluviului.

Egiptenii numeau steaua Sopdet (egipteană) sau Sothis (greacă), în timp ce grecii o numeau Seirios. În epopeea „Iliada”, Homer a comparat strălucirea lui Sirius cu armura strălucitoare a lui Ahile. Cuvântul „caniculă”, adică zilele fierbinți de vară, provine din limba latină, indicând în linii mari perioada în care Sirius – Steaua Câine –  din constelația Câinele Mare răsare și apune împreună cu Soarele. Spre deosebire de egipteni, pentru vechii greci revenirea Stelei Câine era un semn nefast, deoarece arșița îngrozitoare pârjolea și usca întreaga țară.

Aflându-se aproape de Calea Lactee de iarnă (vizibilă mai greu), în constelația Câinele Mare întâlnim mai cu seamă roiuri stelare deschise. Cel mai impresionant este M 41 (vizibil și cu ochiul liber). Obiecte demne de observat sunt însă și NGC 2360 și NGC 2362. Amatorii de nebuloase difuze cu luminozitate redusă trebuie să observe NGC 2359, cunoscută și sub denumirea de „Coiful lui Thor”. Aici puteți vedea o gigantă de masă mare, care de circa 100.000 de ani își respinge straturile exterioare ale atmosferei. Obiectul este unul dintre cele două așa-numite nebuloase Wolf-Rayet, ce pot fi observate cu telescoape pentru amatori.

O altă stea exotică din această constelație este VY CMa. Această supergigantă roșie variabilă este una dintre cele mai mari stele cunoscute. Cu diametrul său colosal de 1400 de ori mai mare decât diametrul Soarelui, dacă s-ar afla în sistemul nostru planetar, steaua s-ar întinde până dincolo de orbita lui Jupiter! Strălucirea ei este de 300.000 de ori mai mare decât a Soarelui.

Autor: Nico Schmidt / Licență: Oculum-Verlag GmbH