Parteneri pentru Astronomie
Practică

Câinii de vânătoare

Constelația este aparent nespectaculoasă. Însă galaxia Volburei M 51, o coliziune de galaxii privită de sus, este, într-adevăr, impresionantă.

Boarul care își lasă cei doi câini de vânătoare Asterion și Chara să se năpustească asupra Ursei Mari. 
Boarul care își lasă cei doi câini de vânătoare Asterion și Chara să se năpustească asupra Ursei Mari.

Constelația Câinii de vânătoare nu este o constelație clasică din Antichitate, ci a fost introdusă abia în anul 1690 în atlasul ceresc al lui Johannes Hevelius. Reprezentarea grafică arată doi câini de vânătoare ai constelației vecine Boarul (numită în latină Bootes). Boarul împreună cu cei doi câini vânează Ursa Mare. De aceea, constelația Câinii de vânătoare se găsește direct sub osia Carului Mare, care este o parte din Ursa Mare.

Se pare că Boarul, inițial fără câini, a devenit stăpânul câinilor numai prin greșeala de traducere a numelui stelei μ Boo. „Almagest”, opera principală a lui Ptolemeu a fost tradusă în jurul anului 850 din limba greacă în arabă, iar apoi, în secolul al XII-lea, în limba latină. Astfel, denumirea inițială „toiagul păstorului” s-a transformat în „toiag cu câini”. Cartograful german Peter Apian este probabil primul care, în anul 1533, a desenat Boarul împreună cu tovarășii săi credincioși. Hevelius este cel care, în final, a introdus Câinii de vânătoare Asterion și Chara ca o nouă constelație de sine stătătoare.

Inima regelui Carol

Canes Venatici (denumirea în limba latină a câinilor de vânătoare) nu prezintă modele de stele frapante, fiind astfel o constelație destul de nespectaculoasă. În hărțile stelare, constelația este întotdeauna reprezentată numai printr-o linie de legătură între stelele α și β CVn. Ultima poartă numele de  Chara, αCVn înseamnă Cor Caroli, adică „inima lui Carol”.

Numele amintește de regii englezi Carol I și Carol al II-lea. Prin execuția lui Carol I din anul 1649, monarhia a fost întreruptă. Când Carol al II-a a intrat în Londra în mijlocul unei procesiuni entuziaste, pentru a se urca pe tron și a restaura monarhia, se spune că steaua α CVn a strălucit deosebit de puternic. Astfel, în anul 1673, în locul Câinilor de vânătoare de astăzi, a apărut constelația Cor Caroli Regis Martyris – inima lui Carol, rege martir. Constelația reprezintă o inimă cu o coroană de rege. În prezent, numai numele stelei principale α CVn mai amintește de această constelație de demult.

Harta constelației Câinii de vânătoare cu recomandările pentru observare. J. Scholten Harta constelației Câinii de vânătoare cu recomandările pentru observare. J. Scholten

Perioada galaxiilor

După cum se știe, primăvara este perioada galaxiilor, iar M 51 este fără îndoială una din atracțiile nu doar a acestei constelații. Aici vedem de sus o coliziune de galaxii. Cele două centre ale galaxiilor pot fi văzute pe o boltă întunecată chiar și cu binoclul. Câinii de vânătoare oferă observatorilor unor lumi îndepărtate bucuria de a vedea și alte galaxii Messier și NGC. Alte ținte pentru instrumente mai mici sunt roiul stelar globular M 3 și curiosul grup de stele Upgren 1.

Autor: Nico Schmidt / Licență: Oculum-Verlag GmbH