Privește atent!

Obiectele deep-sky sunt deseori adevărate provocări. Cum să obţineţi observaţii de succes pe un cer întunecat cu sfaturile corecte.

Noul telescop este montat, cerul este senin, iar primele obiecte cerești sunt deja căutate cu înfrigurare. Adesea se întâmplă însă să fim dezamăgiți: niciunul dintre obiectele dorite nu a fost găsit - sau, pur și simplu, priveliștea se dovedește a fi dezamăgitoare.

Astrofotografiile de astăzi prezintă obiecte deep-sky cu detalii fantastice și în culori strălucitoare. Astfel, Nebuloasa Orion M 42 apare ca un peisaj cețos roșu aprins, cu o structură bogată și o regiune centrală luminoasă. Realitatea arată însă altfel și niciun telescop nu poate reproduce această imagine. Prin telescop, nebuloasele și galaxiile apar, de obicei, ca niște structuri palide și incolore, care își dezvăluie detaliile doar atunci când sunt observate „cum trebuie“.

„Un cer întunecat nu poate fi înlocuit cu nimic“ - veți auzi sau citi adesea această afirmație. Așa și este. Pentru observarea reușită a obiectelor slab iluminate, este necesară o locație întunecată aflată în afara orașului. De asemenea, nici luna nu trebuie să interfereze cu observația. Pe întuneric, pupilele se dilată în câteva secunde. Cu toate acestea, ajustarea efectivă la lumină este controlată de procesele biochimice din retină. Acest proces se numește adaptare la întuneric. Durează aproximativ 30-45 de minute până când reușim să vedem optim pe întuneric. În timpul și după adaptarea la întuneric trebuie evitate sursele de lumină puternică, cum ar fi luminile stradale, farurile mașinilor, lanternele sau ecranele laptopurilor. Doar „astrolămpile“ speciale, de culoare roșie intensă, pot menține adaptarea la întuneric.

Răbdarea este o virtute în rândul astronomilor amatori. În special în cazul obiectivelor slabe, cum ar fi nebuloasele și galaxiile, observatorul trebuie să zăbovească cel puțin zece minute cu privirea asupra obiectului. De abia după o vreme devin vizibile și detaliile mai fine. Obiectele care par monotone la prima vedere pot dezvălui apoi structuri precum condensări luminoase sau brațe spiralate.

Cu toate acestea, unele structuri par atât de slabe încât pot fi vizualizate doar cu ajutorul unui truc. Acest lucru se datorează faptului că ochiul uman percepe lumina cu ajutorul a două tipuri diferite de celule senzoriale: conurile și bastonașele. Conurile sunt concentrate în centrul retinei și sunt responsabile pentru vederea clară și în culori. În schimb, bastonașele, care sunt mai sensibile la lumină, sunt distribuite pe o suprafață mai mare a retinei și răspund de imaginile alb-negru mai degrabă neclare. Putem profita de această zonă sensibilă la lumină în scopul observării atunci când nu privim direct spre obiect, ci puțin pe lângă el. Această tehnică se numește „vedere indirectă“. În acest fel, lumina atinge bastonașele din afara centrului retinei, iar structurile mai slabe ale nebuloaselor și galaxiilor devin vizibile. Acest truc este util și la observarea roiurilor stelare, întrucât facilitează observarea stelelor mai slabe.

Structurile aflate la limitele percepției pot fi vizualizate cu ajutorul unei alte tehnici de observare. Ochiul poate recunoaște mai ușor obiectele în mișcare decât pe cele staționare. Acest lucru poate fi folosit în avantajul observatorului, care va deplasa ușor telescopul înainte și înapoi pentru a simula mișcarea. În cazul structurilor cu luminozitate foarte slabă, această metodă de „field sweeping“ este promițătoare, în special în combinație cu vederea indirectă. Cu timpul și după ce căpătați mai mult exercițiu, veți învăța să folosiți tot mai bine aceste trucuri de observare, astfel încât nopțile de observare cu rezultate dezamăgitoare vor deveni în curând de domeniul trecutului.

Autor: Lambert Spix / licență: Oculum-Verlag GmbH