Planeta Roșie în vizor

Structurile de pe suprafața lui Marte și calotele polare se pot observa deja cu un telescop de 70 mm.

Planeta Marte, strălucind roșu-portocaliu pe cerul nopții, continuă să captiveze oamenii până în ziua de azi. În prezent, numai cinci sonde active orbitează Planeta Roșie, iar două rovere îi explorează suprafața. O altă misiune se îndreaptă în prezent spre Marte, cu "ExoMars Trace Gas Orbiter“ și modulul de aterizare "Schiaparelli“.

Multe culturi antice îl considerau pe Marte un mesager al războiului și al distrugerii. Grecii au preluat această credință de la babilonieni. Nergal, zeul babilonian al războiului, a devenit Ares, cel care stăpânește focul și fierul. Mai târziu, romanii au botezat planeta după zeul războiului, Marte. Literatura științifico-fantastică din anii 1950 a preluat această asociere, Marte fiind deseori punctul de plecare al invadatorilor ostili.

Marte are o structură asemănătoare cu cea a Pământului, cu nucleu, manta și crustă solidă. Culoarea sa roșie tipică provine de la oxidul de fier, adică de la rugină. Cu diametrul la ecuator de 6792 km, planeta are doar jumătate din dimensiunea Pământului. O zi pe Marte durează 24 de ore și 37 de minute, adică aproape la fel de mult ca o zi pe Terra. Imaginile și datele furnizate de sondele care au aterizat pe Marte arată o planetă deșertică uscată, cu o atmosferă care reprezintă doar circa 1% din presiunea atmosferică a Pământului. Totuși, totul indică faptul că în prima perioadă de viață a planetei trebuie să fi existat o atmosferă mult mai densă și chiar apă în formă lichidă. Viața ar fi putut evolua așadar sub forma unor microorganisme, cum ar fi bacteriile. Distanța de la Pământ la Marte variază între 55,6 milioane și 101 milioane de kilometri, din cauza orbitei foarte eliptice.

Încă din secolul al XVII-lea, cu un telescop se puteau vedea structurile întunecate de pe suprafața lui Marte . Aceste observații pot fi reproduse în prezent cu un telescop mic de 70 mm. Aceste așa-numite structuri cu albedo sunt comparabile cu "mările" de pe Lună. Este vorba despre structuri de pe suprafețele corpurilor cerești care sunt create de gradele diferite de reflexie a materialului atunci când lumina cade pe ele. Astfeldevin vizibile zone diferit de luminoase sau întunecate. Pe Marte, aceste structuri apar mai ales în nuanțe mai deschise sau mai puțin deschise de maro, în contrast cu roșul-portocaliu predominant de pe restul suprafeței planetei. O structură cu albedo deosebit de marcantă este "Marele Syrtis", în latină Syrtis Major, care se vede în telescop ca o structură întunecată, triunghiulară.

Interesant de observat sunt și calotele polare, care apar în telescop ca niște pete albicioase foarte strălucitoare. Aceste structuri se schimbă semnificativ de-a lungul anotimpurilor de pe Marte. La debutul primăverii marțiene în emisfera corespunzătoare, calota polară se topește lent, se micșorează, pentru a dispărea complet în timpul verii. În emisfera opusă, toamna și iarna se poate observa în paralel o creștere a calotei polare.

Momentul potrivit pentru observare

Pentru un observator vizual, planeta Marte reprezintă o provocare. În timpul opoziției din anul 2016, discul marțian a avut un diametru de numai 18,4 secunde de arc. În comparație, Luna are 1800 de secunde de arc, deci este de 100 de ori mai mare! În plus, în acest an, planeta a atins doar o altitudine de circa 18° deasupra orizontului. Pentru a putea observa bine structurile de albedo sau calotele polare, trebuie îndeplinite anumite condiții. Așteptați până când planeta atinge cea mai înaltă poziție în sud și profitați de o noapte cu aer foarte calm. Stelele vă dezvăluie cât de bun este seeingul. Dacă acestea pâlpâie ușor inclusiv și în apropierea orizontului, înseamnă că turbulențele din atmosfera terestră (seeing) sunt reduse. Acum puteți folosi puteri de mărire de peste 100×.

Rețineți, totuși, că pentru o anumită apertură a telescopului există o putere de mărire maximă rezonabilă. Regulă generală: puterea de mărire maximă = apertura telescopului × 2. Un telescop bun din punct de vedere optic, de ex., cu deschiderea de 70 mm, își atinge astfel limita de performanță la o putere de mărire de 140x.

Autor: Lambert Spix / Licență: Oculum-Verlag GmbH