First light

Totu-i chiar așa de colorat? Iată cum arată cu adevărat obiectele deep-sky, cum ar fi roiurile stelare, nebuloasele și galaxiile, văzute printr-un telescop pentru începători.

Cerul este senin, noul telescop este montat și, cu puțină răbdare, am identificat și primele obiecte. Dezamăgirea poate fi însă adesea mare: Cu ochiul liber, obiectele deep-sky arată complet diferit prin telescop decât în fotografiile din cărți și de pe internet. De exemplu, în imaginile cu expunere lungă, Nebuloasa Orion M 42 arată ca o ceață vastă, colorată în cele mai frumoase nuanțe. Cu toate acestea, atunci când este privită prin telescop, nebuloasa pare incoloră.

Stelele apar ca niște puncte luminoase pe cerul nopții. Acest lucru se confirmă și prin telescoapele pentru amatori, deoarece stelele sunt prea îndepărtate pentru a putea fi afișate sub forma unui disc. Chiar și la măriri mari, acestea apar doar ca niște puncte. Cu toate acestea, numărul stelelor pe care le puteți vedea crește atunci când priviți prin telescop. În plus, dacă priviți prin telescop, puteți recunoaște cu ușurință diferențele dintre culorile stelelor. Unele stele au o strălucire albăstruie, roșiatică sau gălbuie, care se datorează diferențelor de temperatură de la suprafața acestora. Stelele Betelgeuse și Rigel din constelația Orion sunt un bun exemplu în acest sens. Betelgeuse, una dintre stelele cele mai mari din constelația Orion, este o supergigantă roșie. Cu o temperatură de suprafață de aproape 3200°C, aceasta are o strălucire roșie, care poate fi observată cu ochiul liber. În schimb, Rigel - cea mai strălucitoare stea din β - are o temperatură de suprafață cu mult mai mare, de peste 12.000°C, și o culoare alb-albăstruie.

Roiurile stelare deschise sunt obiecte care oferă mari satisfacții observatorilor, deoarece arată cel mai apropiat de imaginile surprinse în fotografii. Multe roiuri stelare deschise pot fi segmentate în stele individuale chiar și văzute printr-un telescop mic pentru începători și apar ca o colecție de zeci de stele într-un spațiu mai mult sau mai puțin restrâns. În timpul iernii, roiul stelar deschis al Pleiadelor M 45 reprezintă o țintă interesantă. Acesta se găsește puțin în afara centrului constelației Taurului. Aproximativ șase stele din această constelație pot fi văzute cu ochiul liber chiar și pe cerul întunecat din suburbii. Roiul poate fi însă observat chiar și din orașe. În total, M 45 este alcătuită din peste 1000 de sori, majoritatea acestora fiind tineri și fierbinți, care strălucesc într-o lumină alb-albastră. Prin telescopul mic se pot vedea câteva stele strălucitoare așezate într-un model care amintește de Carul Mare, pe fundalul a aproximativ 30 de alte stele mai slabe.

În fotografii, roiurile globulare apar ca niște acumulări magnifice de stele, vizibile adesea până în centru. Aici, fotografia și vederea prin ocular diferă semnificativ. În telescoapele de diametre mici, roiurile globulare apar ca niște obiecte difuze, nebuloase, cu un centru luminos. Asta înseamnă că roiurile globulare nu pot fi separate în stele individuale atunci când sunt privite cu telescoape mici pentru începători. Cu toate acestea, observarea acestor obiecte, cele mai vechi din Calea Lactee, rămâne interesantă. M 15 din constelația Pegas, care poate fi găsit iarna la începutul serii către vest, este, de asemenea, unul dintre cele mai frumoase roiuri globulare de pe cerul nordic. M 15 este probabil cel mai dens roi globular din galaxia noastră. Miezul luminos, în care se înghesuie mii de stele, este izbitor.

Nebuloasele și galaxiile sunt probabil printre cele mai râvnite obiecte de observat. Diferența față de fotografie este cea mai evidentă în cazul acestor obiecte. Senzorul de imagine al unui aparat de fotografiat poate afișa informații color despre durata expunerii. Aceste culori, care sunt, în principiu, reale, sunt însă prea slabe pentru a fi percepute de ochiul uman. Prin urmare, nebuloasele și galaxiile apar în telescop ca niște structuri palide și incolore, în nuanțe de gri. Nebuloasa Orion M 42 din constelația Orion este ideală pentru observarea pe timp de iarnă. Fiind cea mai strălucitoare nebuloasă galactică, M 42 este vizibilă cu ochiul liber ca parte a Sabiei lui Orion. Privind printr-un telescop mic se poate recunoaște o zonă de nebulozitate de mărimea unei Luni pline, cu „aripile“ tipice. Observatorul privește astfel în cavitatea unui nor de gaz aflat la 1.300 de ani lumină distanță, în care noi stele abia ce se formează, eliberându-se din coconul de praf care le înconjoară.

Chiar dacă multe dintre obiectele din cerul îndepărtat par nespectaculoase la prima vedere, observarea lor cu un telescop este interesantă. În loc să consumați imagini gata făcute, descoperiți cu proprii ochi obiecte aflate la mii sau chiar milioane de ani lumină distanță. Aventura astronomică naturală este completată de cunoștințele pe care le veți dobândi treptat și, astfel, ceea ce vedeți prin telescop va prinde viață

Autor: Lambert Spix / Licență: Oculum-Verlag GmbH