Sub labele posterioare ale Leului

Celebra tripletă de galaxii din constelația Leul conține două puncte de interes și o provocare pentru observatorii care folosesc binoclul.

În acest periplu, ajungem mai întâi departe de Calea Lactee, pentru că atracțiile principale din constelația Leul sunt galaxiile Messier M 65 și M 66, aflate la o distanță de aproximativ 30 de milioane de ani lumină. La aproximativ 2° sud de steaua θ Leonis, se află 73 Leonis, o stea slabă de 5,m32, ușor de găsit cu binoclul. Dacă aveți steaua în centrul imaginii, la aproximativ 1° est vă apar două nebuloase ovale.

Galaxia estică M 66 este ceva mai strălucitoare, dar chiar și M 65, aflată la doar 20' distanță, ar trebui să se vadă printr-un binoclu de 8×30 ca o nebuloasă ovală chiar și pe un cer moderat de mediu rural. A treia galaxie din tripleta din Leu, NGC 3628, este o provocare chiar și pentru observatorii experimentați. Chiar și pe un cer foarte bun, poate fi văzută cel mult slab și indirect cu un binoclu de 10×50.

Din excursia noastră nu trebuie să lipsească o stea dublă. Un bun candidat este τ Leonis, o stea de 5m, pe lângă care Jupiter trece spre nord la o distanță de circa 2°. Cu Starhopping este ușor de găsit de la Zavijah (β Vir), care se află la 5,5° est. τ Leonis este cea mai sudică și mai strălucitoare stea dintr-un arc format din patru stele. Prin binoclu se vede un companion de 8m la aproximativ 90" aproape exact spre sud. Pentru a detecta punctulețul slab, vă ajută o stabilizare a binoclului. Luminosul Jupiter trebuie dus în afara câmpului vizual.

Direct la nord de τ Leonis, tot în arcul descris, se găsește 83 Leonis, o stea multiplă. Componentele cele mai strălucitoare ale acesteia (6,m 2 și 7,m 9) se află la o distanță de numai 28". Cu binoclul ținut în mână, sunt greu de separat, dar cu ajutorul unui trepied, puteți vedea cu ușurință cele două stele aliniate spre nord-sud.

În perioada de publicare a acestui număr, planeta Jupiter se află clar în constelația Leul. Un obiect de privit prin binoclu? Ei bine, planeta se prezintă doar ca un obiect rotund foarte strălucitor, însă cele patru luni cele mai strălucitoare ale sale, numite și lunile galileene, după descoperitorul lor, prezintă o interacțiune animată. Datorită luminozității lor de 4,6 m 6 până la 5,7 m 7, ele pot fi observate în principiu și printr-un binoclu mic, însă din cauza apropierii mari între ele și de steaua lor centrală, deseori sunt greu de diferențiat. Un trepied sau o altă metodă de stabilizare a binoclului face minuni. Puteți afla poziția lunilor cu ajutorul graficelor din Almanahul cerului 2016 sau al unui program de planetariu.

Autor: Kay Hempel / Licență: Oculum-Verlag GmbH