Epsilon Lyrae - celebra stea „dublu-dublă”

Aceasta este o stea dublă formată din stele duble: Prima diferențiere este posibilă fără prea mare efort, dar după aceea, imaginea trebuie mărită mai mult pentru a detecta perechile.

Vă mai amintiți primul obiect ceresc spre care ați îndreptat primul telescop? Autorul a avut „prima sa experiență luminoasă“ în prima vară de după trecerea în noul mileniu, atunci când a observat pentru întâia oară Vega sau α Lyrae, cel mai strălucitor obiect de pe cerul de seară, care putea fi surprins cu ușurință la cea mai mică putere de mărire. Cu toate acestea, strălucirea Vegăi l-a impresionat mai puțin decât o pereche mică de stele de la est, cu niște sori cu strălucire perfect egală. Această pereche s-a dovedit mai târziu a fi Epsilon 1 și Epsilon 2 Lyrae și probabil că ar fi impresionat și mai mult observatorul dacă ar fi folosit o putere de mărire mai mare: fiecare stea din pereche formează la rândul ei o pereche, iar fiecare stea din steaua dublă este, la rândul ei, o stea dublă.

ε Lyr este considerată în literatura de observație astronomică ca fiind steaua dublă prin excelență: ambele componente sunt aproximativ la fel de luminoase (5m și 5,m3), iar la o putere de mărire suficient de mare - adică de aproximativ 100× -, ele pot fi descompuse în alte patru componente. Acestea sunt, la rândul lor, aproape la fel de luminoase (epsilon 1: 5m și 6,m1, epsilon 2: 5,m3 și 5,m4) și se află la distanțe aproape egale una față de cealaltă (2,1" și 2,4"). Împreună, toate acestea alcătuiesc o imagine fascinantă, care captivează orice observator, indiferent de mărimea instrumentului și de cât de poluat cu lumină este locul de observare.

Este adevărat că unui observator din oraș, îi va fi, desigur, puțin mai dificil să le distingă. Doar la o putere de mărire mai mare de 166× s-a observat un decalaj cât un fir de păr între elemente, ceva mai devreme în cazul lui Epsilon 2, care este situat la sud, decât în cazul lui Epsilon 1. În timp ce 8-ul tipic era încă vizibil aici cu puțin timp înainte de separare, componentele lui Epsilon 1 erau deja separate de o zonă întunecată. Această diferență se datorează probabil diferenței ușor mai mari de mărime. Dar odată separate, imaginea este extraordinară.

Lumina Epsilon 1 și 2 a călătorit până să ajungă la noi timp de aproximativ 160 de ani, adică un timp relativ scurt. Ceea ce este deosebit de interesant, însă, este faptul că cele două stele duble nu sunt doar conectate optic, ca multe dintre stelele similare, ci și fizic, deși perioadele orbitale par extrem de lungi, și anume de 1170 și, respectiv, de 585 de ani. Observatorii ambițioși din orașe pot însă căuta și alte componente ale stelei dublu-duble. Cinci dintre acestea ar trebui să se situeze în limita posibilităților de observare astronomică pentru amatori. Cea mai strălucitoare, de aproximativ 10 magnitudini, este perceptibilă însă doar în condiții excelente. Ea se află cam la jumătatea distanței dintre Epsilon 1 și 2 și formează un triunghi dreptunghic cu acești sori. O adevărată provocare pentru astronomii urbani!

Autor: Karl-Peter Julius / Licență: Oculum-Verlag GmbH