Fotografia planetară. Realizarea și prelucrarea imaginilor

Cum să faceți pentru ca editarea imaginilor să fie cât mai ușoară? Secretul este o configurare atentă și un control riguros în timpul înregistrării.

Când planetele s-au văzut bine pe timpul verii, mulți astronomi amatori au avut o ocazie bună să se apuce de fotografia planetară. În ediția anterioară am discutat despre echipamentul și pregătirile necesare pentru fotografierea planetară. De data aceasta vom vorbi despre fotografierea pe timp de noapte și prelucrarea ulterioară a imaginilor.

Planetele trebuie fotografiate când sunt cât mai sus deasupra orizontului și cu un seeing bun. Pentru a putea realiza în tihnă mai multe secvențe de imagini ale planetelor cu o cameră CCD nerăcită, trebuie, în plus, să dispuneți de un sistem de urmărire motorizat, care să fie bine aliniat. Cu toate acestea, cerințele de aliniere nu sunt la fel de ridicate precum în cazul fotografiei deep-sky.

Cu toate acestea, este util să începeți să instalați echipamentul încă de la lăsarea serii. De asemenea, trebuie să acordați suficientă atenție și echilibrării celor două axe telescopice în timpul asamblării. Este posibil să trebuiască să faceți una sau două corecții manuale ale urmăririi în timpul seriei de fotografii. Întrucât axele prost echilibrate cauzează adesea salturi inestetice sau curse goale, o bună echilibrare ajută la minimizarea interferențelor în timpul secvențelor de înregistrare, ceea ce, la rândul său, îmbunătățește calitatea imaginii de ansamblu.

De obicei, identificarea planetelor luminoase nu este o problemă. În cazul în care montura nu dispune de funcția GoTo, hărțile cerești sunt utile pentru a localiza planetele exterioare Uranus și Neptun, folosindu-ne de principiul saltului printre stele. Senzorii mari de imagine ai camerei CCD utilizate ajută la identificarea planetelor slab luminate, deoarece aceștia pot arăta întotdeauna mai multe stele care să servească drept puncte de orientare decât cipurile mici.

Focalizarea în vederea fotografierii planetelor poate fi simplificată prin intermediul unei reprezentări mai mari pe ecranul notebook-ului. Pentru o focalizare exactă a planetelor gazoase strălucitoare, vă recomandăm să nu acordați atenție doar modelului și bogăției detaliilor, ci și lunilor mai puțin luminoase ale acestora. Adesea este mai ușor de stabilit punctul focal exact în lunile punctiforme decât în structurile planetare de dimensiuni mai mari. În condiții nefavorabile - și atunci când focalizați pe planetele mai puțin luminoase Uranus și Neptun - vă recomandăm să selectați o stea strălucitoare din apropiere și să focalizați pe aceasta mai înainte de a vă întoarce la planetă.

Timpul de expunere corect pentru fotografiile cu planete depinde de mai mulți factori, cum ar fi apertura telescopului, distanța focală utilizată, sensibilitatea cipului și, bineînțeles, condițiile locale. Cu toate acestea, timpii de expunere sunt întotdeauna de ordinul fracțiunilor de secundă și pot fi verificați cu ușurință cu ajutorul funcției de histogramă din software: „Muntele“ din reprezentarea histogramei din software-ul de înregistrare nu trebuie să se atingă de nicio parte și nu trebuie să fie retezat. În funcție de condiții, trebuie realizate câteva sute sau câteva mii de fotografii, apoi salvate ca secvență de film la cea mai bună calitate. Formatul de date ales depinde în mare măsură de software-ul utilizat. Formatul SER, susținut, de exemplu, de software-ul Lucam-Recorder de la Heiko Wilkens și Genika Astro de la AiryLab, precum și FireCapture de la Torsten Edelmann, este deja consacrat.

E bine să faceți uz de posibilitățile de control al calității care vi se oferă în timpul înregistrării, pentru a evita surprizele ulterioare: Focalizarea exactă poate fi verificată în orice moment în timpul înregistrării prin vizualizarea imaginii live de la camera CCD pe monitorul notebook-ului. De asemenea, se afișează permanent în paralel cu fotografia dacă timpul de expunere a fost selectat corect sau dacă anumite zone ale imaginii sunt supraexpuse și arse. Doar calitatea imaginii globale finale poate fi evaluată după procesarea imaginii, deoarece, de obicei, aceasta necesită prea mult timp pentru a fi efectuată „pe loc“, în paralel cu efectuarea fotografiilor. Cu toate acestea, cu puțin exercițiu, calitatea imaginilor individuale din timpul fotografierii poate fi folosită pentru a estima calitatea imaginii globale finale.

Întrucât fazele cu vizibilitate bună și cele cu vizibilitate mai slabă tot alternează pe parcursul nopții, trebuie realizate mai multe serii de imagini. Adesea, doar în timpul procesării imaginilor devine clar care dintre imagini a avut cele mai bune condiții. Autorul realizează, de regulă, serii de câte 2500 de imagini, iar filmele rezultate, cu un volum de date de aproximativ 4GB fiecare, mai pot fi încă procesate relativ bine.

Software-ul gratuit Autostakkert!2 este foarte potrivit pentru procesarea fotografiilor cu planete, deoarece programul este foarte ușor de utilizat și funcționează foarte rapid. Autostakkert!2 poate utiliza câteva sute de puncte de referință pentru fiecare imagine, pentru a elimina cât mai eficient diferențele calitative dintre imagini.

După pornirea programului, se deschid două ferestre: o fereastră în care pot fi setate opțiunile de prelucrare a secvențelor de film și o a doua fereastră care afișează secvența de imagini încărcată. Pentru procesarea în Autostakkert!2, pot fi încărcate simultan secvențe de film individuale sau multiple și apoi procesate împreună, utilizând aceleași setări. Acest lucru este foarte util, de exemplu, în cazul în care o planetă a fost fotografiată prin filtrele R, G și B, iar aceste trei secvențe interconectate trebuie să fie sincronizate și în timpul procesării. Deoarece condițiile și dispozitivele optice utilizate au o influență considerabilă asupra setărilor utilizate pentru procesarea imaginii, nu putem oferi aici sfaturi generale. Așadar, nu aveți de ales, trebuie să încercați până vă iese.

Autor: Ullrich Dittler / Licență: Oculum-Verlag GmbH