Fotografia planetară. Pregătirea și echipamentul

Cu distanțe focale lungi și sute de fotografii, surprindeți fascinația planetelor în astrofotografii deosebite.

Planetele din sistemul nostru solar sunt fascinante și fotogenice în același timp. Planetele interioare Mercur și Venus ne arată diferite faze, Marte își etalează calotele de gheață și furtunile de nisip, giganții gazoși Jupiter și Saturn își prezintă benzile de nori schimbătoare, iar planetele exterioare Uranus și Neptun sunt adevărate provocări fotografice la marginea sistemului solar.

Un aspect comun al fotografierii tuturor obiectelor din sistemul nostru solar este că, de câțiva ani încoace, nu mai predomină producția de imagini individuale. Se pot obține fotografii impresionante prin înregistrarea mai multor sute sau mii de imagini cu o cameră CCD și prin prelucrarea ulterioară digitală a celor mai clare imagini într-o imagine compozită. În acest fel, nu doar că se elimină turbulențele din atmosfera terestră, dar și zgomotul camerei de înregistrare poate fi redus. Datorită acestei tehnologii de fotografiere și a procesării digitale a imaginilor, acum astronomii amatori pot realiza fotografii planetare pe care nici măcar astronomii profesioniști nu le-ar fi putut realiza la această calitate acum 20 de ani.

Prin mărimea lor și prin poziția orbitei (în interiorul sau în afara orbitei Pământului), planetele individuale sunt mai ușor sau mai dificil de fotografiat. Toate au însă un farmec aparte.

Jupiter cu cele patru luni galileene – Io, Europa, Ganymede și Callisto – oferă o priveliște frumoasă chiar și privit printr-un telescop mic, unde mișcarea lunilor luminoase în jurul planetei poate fi documentată fotografic fără probleme. În plus, pot fi fotografiate și umbrele pe care lunile lui Jupiter le aruncă pe suprafața planetei gazoase.

Saturn cu luna sa Titan este, de asemenea, un obiect potrivit pentru astrofotografii începători. O primă provocare pentru aceștia este să facă vizibilă în fotografii diviziunea Cassini, care are o lățime de numai 1". Nu mai puțin interesant este să fotografiați planeta cu inele de mai multe ori de-a lungul anilor și astfel să vedeți cum se schimbă în această perioadă unghiul din care privim inelele.

Marte care, în funcție de poziția sa orbitală, ni se arată la o dimensiune cuprinsă între 4" și 25", permite documentarea fotografică a anotimpurilor. Topirea calotelor de gheață inițiază periodic o fază de furtuni de praf pe Planeta Roșie.

Deoarece Venus și Mercur orbitează în interiorul orbitei Pământului, observarea lor este îngreunată de distanța unghiulară mică față de Soare. În timp ce Venus se poate arăta seara sau dimineața la o distanță de până la 47° față de Soare, distanța dintre Soare și Mercur privită de pe Terra, nu depășește niciodată 27,5°. Această apropiere a celor două planete de steaua centrală și poziția asociată, imediat peste ceața orizontului, face ca fotografierea să fie considerabil mai dificilă. În plus, fazele de vizibilitate și fotografiere sunt scurtate la câteva ore înainte sau după răsăritul Soarelui.

La rândul lor, Uranus și Neptun reprezintă o provocare fotografică. Planetele par relativ mici (Uranus pare să aibă maximum 4", iar Neptun doar 2,5"), nu sunt foarte strălucitoare și sunt astfel puțin vizibile. Prin urmare, găsirea acestor planete exterioare este relativ dificilă. În acest scop, se dovedesc utile hărțile de căutare precise sau un sistem GoTo. Fotografierea planetelor Uranus și Neptun împreună cu lunile lor reprezintă o reală provocare fotografică.

Telescoapele cu distanță focală și apertură mare (de exemplu, telescoapele mewtoniene sau Schmidt-Cassegrain) sunt ideale pentru fotografierea planetelor, deoarece apertura mare duce la timpi de expunere mai scurți, pe de o parte, iar pe de altă parte, au o rezoluție mai mare, ceea ce permite observarea mai multor detalii pe planete. În principiu însă, refractoarele și reflectoarele sunt la fel de potrivite. Telescoapele Schmidt-Cassegrain sunt adesea folosite pentru fotografia planetară nu doar datorită aperturii și distanței focale mari, dar și designului compact și ușor de manevrat.

Atunci când se utilizează distanțe focale mari – de 2.000-10.000 de milimetri – obișnuite în fotografia planetară, este obligatorie o montură puternică și de calitate mecanică bună, deoarece aceasta nu are voie să provoace vibrații în timpul urmăririi. În același timp, montura trebuie să asigure că imaginea planetei fotografiate rămâne pe cipul de captare a imaginilor pe toată durata secvenței de expunere. Spre deosebire de obiectele deep-sky, în fotografia planetară sunt încă posibili timpi de expunere foarte scurți (de la fracțiuni de secundă la câteva secunde), datorită luminozității relativ ridicate a obiectelor. Prin urmare, cerințele pentru o urmărire exactă nu sunt  la fel de mari ca în cazul fotografiei deep-sky.

În fotografia planetară, se folosesc camere CCD rapide fără răcire pentru a putea calcula prin procesare digitală o imagine cumulată optimizată din cele mai bune sute sau mii de imagini înregistrate. O secvență de imagini rapidă a aparatului foto este crucială (cel puțin zece imagini pe secundă; unele aparate foto consacrate generează 30 de imagini pe secundă), pentru ca chiar și o secvență de fotografiere de 2500 de imagini să fie înregistrată în aproximativ 1,5 minute. Deoarece imaginile planetelor sunt, de obicei, destul de mici chiar și la distanțe focale mari, dimensiunea cipului camerei utilizate nu reprezintă, de obicei, un factor limitativ. Totuși, atunci când alegeți o cameră CCD pentru fotografia planetară, trebuie să vă gândiți dacă o veți utiliza și pentru a fotografia detalii de pe Soare sau de pe Lună. În acest caz, dimensiunea cipului devine mai importantă. Camerele CCD moderne și rapide au o conexiune USB3. Pentru a putea beneficia de acest lucru, pentru fotografiere trebuie să fie disponibil și un notebook cu o interfață corespunzătoare, cu suficient spațiu pe disc, deoarece 3000 de imagini de la o cameră CCD cu un cip ceva mai mare înseamnă ușor 7-8 gigaocteți de date. Iar, de cele mai multe ori, nu veți realiza o singură secvență de fotografii.

Autor: Ullrich Dittler / Licență: Oculum-Verlag GmbH