Ascunse în lumină – culorile nebuloaselor de emisie
În și în jurul așezărilor umane există o mare cantitate de lumini. Această iluminare nu numai că ne ajută să ne orientăm în întuneric, ci și luminează cerul. Obiectele celeste slabe dispar atunci - ele sunt acoperite de lumina artificială a cerului.
Spre deosebire de obiectele stelare, cum ar fi roiurile globulare și galaxiile sau nebuloasele de reflexie, cum ar fi strălucirea albastră din jurul Pleiadelor, nebuloasele de emisie emit lumină în culori foarte specifice. Cele mai strălucitoare dintre aceste așa-numite linii de emisie sunt
- H-Alpha: 656,3 nm
- H-Beta::486,1 nm
- O-III_1: 495,9 nm
- O-III_2::500,7 nm
- S-II_1: 671,7 nm
- S-II_2: 673,1 nm
În timp ce cu ochiul liber se pot distinge doar liniile O-III și H-beta din cauza sensibilității reduse a ochiului uman la culoarea roșie, camera foto poate capta toate culorile.
Filtrele de ceață de înaltă performanță, precum filtrele pentru nebuloase Omegon Veil, suprimă iluminarea artificială, dar lasă să treacă culorile ceții. Astfel, cețurile cu emisie slabă, precum ceața Cirrus sau ceața Nord-Americană, pot fi observate și în afara deșertului sau a munților înalți.
Filtrele OIII permit trecerea luminii numai la lungimea de undă de 501 nanometri. Aceasta corespunde liniei spectrale a oxigenului dublu ionizat. Această linie este emisă de nebuloasele planetare și de unele nebuloase de emisie, astfel încât, cu ajutorul acestui filtru, aceste obiecte rămân vizibile, în timp ce restul este ascuns. Acest efect crește contrastul și face vizibile nebuloasele slabe.
Astrofotografie: Cel mai bine se utilizează acest filtru cu aparate foto monocromatice. În mod ideal, se combină înregistrarea prin acest filtru cu înregistrări prin filtre H-alfa și SII. Rezultatul este o imagine care arată structurile delicate ale nebuloaselor cu un contrast ridicat și clar.
